Chiar dacă a reușit să înscrie unicul gol al Științei în partida cu CFR Cluj, etapa trecută, când Craiova a plecat neînvinsă de pe terenul campioanei, Joshua Rose nu și-a propus să recidiveze contra Oțelului, ci să câștige Universitatea.
Joshua, vrei să repeți isprava de la Cluj și să înscrii din nou? Nu îmi fac din asta un obicei, pentru mine este important să văd Craiova sus în clasament și să câștigăm cu Oțelul, chiar și fără golurile mele. Avem meci greu cu Galați, au o echipă foarte bună. Dar vom avea publicul alături, și asta ne va ajuta să obținem victoria.
Ai venit atacant în România și ai ajuns fundaș. Îți convine? Niciodată n-am avut probleme de adaptare în teren. Am jucat unde m-a pus antrenorul, iar dacă dau randament ca fundaș, vreau să rămân pe acest post. E bine că dau goluri și ca fundaș.
Paraschiv a marcat șapte goluri până acum. Vă e teamă de el? Trebuie să fim foarte atenți la Paraschiv, pentru că și-a dovedit clasa și este într-o formă excelentă, a marcat șapte goluri în patru meciuri. Paraschiv și Florin Bratu sunt printre cei mai buni jucători din Liga I. Costea a ajuns la națională. Tu te gândești la naționala Australiei? „Cioro“ a debutat la națională și mă bucur mult. A jucat bine, este un fotbalist de mare valoare. Eu nu mă gândesc deocamdată la națională, e mai greu să ajung acolo. Vreau să joc bine la Craiova și poate ajung și la națională.
Te descurci destul de bine cu româna. Cine te-a învățat? Este o limbă foarte grea, dar Mitchell a fost un profesor excelent. El mă meditează, iar progresele se văd.
Â
6 ani au trecut de la ultima victorie a Universității Craiova în fața Oțelului, în Bănie
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER